Leu - Rac

E adevarat, amândoi sunteti romantici. Dar în moduri atât de diferite! Racul este un nativ foarte sensibil si adesea chiar fragil, care se descurca perfect într-un ocean de sentimente contradictorii. Pentru tine, lumina soarelui si claritatea exprimarii sunt amândoua la fel de necesare pentru a trai. De fiecare data când ai sa-ncerci sa închegi o discutie cu un Rac sau ai sa încerci sa-l faci sa-si exprime si sa-si explice sentimentele, o sa ai impresia ca nu stie ce vrea. Este foarte ocolit în aproape tot ce face, dar mai ales în exprimare. Desigur, Racul se va îndragosti de tine, fiindca atractia contrariilor functioneaza foarte bine pe plan astrologic. Va sti sa aiba grija de tine, fiindca acesta este rolul zodiei respective, de a proteja. TU vei fi însa cel care decide daca relatia merita sa mearga mai departe, fiindca hipersensibilitatea acestui nativ, ca si toanele sau capriciile pentru care este vestit, te vor obosi destul de curând. Într-un cuvânt, dragoste este, dar comunicarea va fi în cel mai bun caz dificila. Iar în cel mai rau caz, nu va fi deloc.

Pentru tine, o relatie care nu este incitanta, care nu te stimuleaza si în care nu esti centrul (binemeritat) al universului nu merita încercata. Racul, pe de alta parte, desi este dispus sa-ti ofere postura de soare în galaxia sa, este un nativ mai "de casa" si nu va reusi sa-ti satisfaca gustul pentru aventura, nici sa tina pasul cu tine. Este si destul de econom (daca nu chiar zgârcit) si cheltuielile sau investitiile tale îl vor lasa cu gura cascata. Racul are nevoie de stabilitate, de liniste si de o cantitate foarte mare de dragoste per zi traita. Iar tu, desi esti cel mai pasional dintre nativi, te plictisesti totusi destul de repede de cerintele sale, fiindca, sa fim seriosi, cine poate oferi atâta dragoste zi de zi, timp de ani întregi?

Dragostea este înflacarata pentru orice Leu, dar responsabila, linistita pentru orice Rac. Desigur, o sa te fascineze un timp dragostea pe care ti-o poate oferi un Rac. Dar la un moment dat, posesivitatea si gelozia sa, tendinta de a petrece mai mult timp în casa decât în oras, or sa te exaspereze sau or sa te plictiseasca. Sau si una si alta.
Adesea, când doua zodii vin una dupa alta în zodiac, fiecare are ceea ce nu are cealalta. Instinctiv, s-ar putea sa-ti dai seama ca Racul are unele calitati pe care ti-ai dori sa le ai si tu. Este cel mai iubitor si mai protector dintre toate semnele, dar si cel mai emotiv, parte pentru ca este semn de Apa, dar mai ales fiindca este sub tutela Lunii, a carei miscare este destul de rapida pe cer fata de a altor planete si care-l face sa fie atât de schimbator si capricios. Pe deasupra, nici nu prea se deschide cu usurinta, asa ca va fi greu sa-l faci sa spuna ce-l doare : el pretinde ca tu sa întelegi fara cuvinte. Iar Leul este semnul lui "a vorbi", pentru tine lucrurile se rezolva cel mai bine când partenerii îsi spun unul altuia nemultumirile, nu la nivel intuitiv.

Racului o sa-i placa si chiar va fi fascinat de intensitatea cu care tu traiesti viata. Numai ca, dupa un timp, nu va mai putea tine pasul. O sa-i placa generozitatea ta, pâna ce aceasta se va baza pe banii familiei, pe care doreste sa-i administreze altfel. Tu nu vei avea niciodata rabdarea de a sta numai în casa, decât daca te straduiesti din plin. Iar cum farmecul tau rezida în impetuozitate, a încerca sa te schimbi prea mult nu merita decât daca într-adevar simti ca partenerul îti poate oferi în schimb o relatie ideala.

Tendinta Racului de a se plânge dupa ce nimic nu mai poate fi schimbat, sau de a face adesea reprosuri, este un alt fapt care te-ar putea enerva, fiindca tu vrei sa pornesti de la chestii sigure, iar trecutul, care nu mai poate fi schimbat, nu merita comentat si rememorat la nesfârsit.
Daca vrei sa-ti tii Racul lânga tine, n-ar fi rau sa încerci câteva chestii : întreaba-l ce l-a suparat, si insista, fiindca greu iese din carapacea sa si greu se hotaraste a se destainui. Stai cât poti de mult pe acasa, acesta este mediul unde se simte cel mai bine. Si acorda-i momentele de singuratate de care are atâta nevoie, pentru a-si reîncarca bateriile. Încearca sa-i întelegi tendinta de a economisi : în aceasta privinta, Racul se gândeste mereu la ziua de mâine.

Sexual, Racul are sa-ti arate într-adevar cât de mult si cât de diferit stie sa iubeasca. Atentia si dragalasenia sa, dorinta de a-ti face pe plac, felul în care observa cele mai mici amanunte si în care prelungeste momentele de pasiune sau îti face declaratii cu voce tare, toate acestea te vor fascina, de data aceasta, pe tine. Ce bine ar fi daca toate problemele s-ar rezolva în pat... Dar atentie : desi da foarte mult si nu îti spune ca asteapta ceva în schimb, de fapt, Racul asteapta aceeasi daruire din parte ta. Pe toate planurile, nu doar cel sexual. Iata de ce ai sa-l vezi adesea suparat, parca din senin : nu i-ai dat ceva ce "era de la sine înteles, fara cuvinte" ca i se cuvenea. Fiindca el ti-a daruit atâtea, se asteapta la acelasi lucru din partea ta. Dar nu o spune. Trebuie sa te prinzi tu. La un moment dat, aceasta tendinta devine de-a dreptul enervanta pentru tine. Adoratia pe care este dispus sa ti-o ofere nu justifica în totalitate ceea ce trebuie sa-i oferi tu în schimb. Si, fiind un nativ cu o mare nevoie de "a depinde", de a se baza pe altcineva, cere foarte mult de la tine.

ZILE DE NASTERE